LOGIN
CONT NOU ADAUGA ARTICOL
Articole > Moda bebe > Despre hainute, copii si moda
data: 13 Septembrie 2013
Moda bebe

Despre hainute, copii si moda

Moda bebe
autor: Bebebucovina
0 MEMBRI
VOTAT DE

Tinerele mamici sunt permanent preocupate de garderoba copiilor, pentru sezonul rece sau cald.

Daca vorbim despre nou-nascuti, acestia au nevoie de hainute calduroase si confortabile in anotimpul primavara-toamna, iar iarna vor trebui sa fie imbracati foarte bine, cu salopetica si hainute groase deoarece nu-si pot autoregla temperatura corpului.

Daca in casa este o temperatura propice pentru bebelus, el va putea sta in body sau pantaloni cu tricou. In sezonul rece, bebelusii nu trebuie sa poarte caciulita cand se afla in casa sau cand dorm.

In ceea ce-i priveste pe cei mai mari ( 1- 2 ani), ei nu vor avea nevoie de doua randuri de haine atunci cand se afla in casa. Cand iesiti cu ei la joaca, o regula de aur este ca cei mici trebuie sa poarte un articol vestimentar in plus fata de dumneavoastra.

In timp ce se joaca, copiii se incalzesc si transpira, asa ca este bine sa-i imbracati cat mai lejer, deoarece copilasii se supraincalzesc extrem de repede. In momentul cand le este frig, bebelusii incep sa planga, sunt agitati, iar cand sunt supraincalziti veti observa o stare de somnolenta si apatie.

Daca ati observat la ei astfel de manifestari, puteti sa presupuneti ca asta ar fi cauza. Puteti preveni aceste probleme imbracandu-i cu lucruri usoare, largute, in culori deschise si din materiale de calitate, in care sa nu transpire. Cand este frig afara, este bine sa le dati un fes care sa le acopere urechile, zona capului fiind cea mai expusa la frig.

Fiecare copil este diferit, asa ca va avea propriul nivel de confort termic, el dezvoltandu-si in timp propriile modalitati prin care va transmite daca ii e cald sau frig: fie va plange, fie trage de hainute si va vrea sa se dezbrace, ori cand va mai creste isi va alege singur hainutele, in functie de preferinte.