LOGIN
CONT NOU ADAUGA ARTICOL
Articole > Povestea mea > Dorinta de a fi mama
data: 13 Septembrie 2013
Povestea mea

Dorinta de a fi mama

Povestea mea
autor: Bebebucovina
1 MEMBRU
VOTAT DE

Sunt o femeie care a iubit intotdeauna copiii. M-am rugat fara incetare la Dumnezeu sa-mi daruiasca mie si sotului meu un copil. Am pierdut prima sarcina la 6 luni, am trecut cu vederea si am spus cu Dumnezeu inainte.

Dupa o perioada, am ramas iar insarcinata. Totul decurgea normal, mergeam la serviciu fara nicio problema. Sarcina ajunsese la 4 luni si cu o seara inainte de a se intampla necazul, discutam cu sotul meu si ne faceam planuri pentru viitor alaturi de bebelusul nostru.

A doua zi a debutat cu o stare de rau. Am ajuns la maternitate unde mi s-a pus o perfuzie pentru hidratare, dar din nefericire am pierdut copilul. Era fetita, exact cum ne-o doream noi, ca un ingeras. Ea inca mai traia si m-am rugat insistent, cu lacrimi in ochi de asistenta s-o duca la incubator, in speranta ca are sanse sa traiasca. Raspunsul a venit ca un traznet: Nu va trai. N-o sa uit acel moment, acea femeie fara suflet, care nu poate fi numita om.
Dupa aceasta trauma, am ramas cu sechele si multe amintiri dureroase. Aveam in minte numai imaginea bebelusului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ramas iar insarcinata,. Simteam ca de data asta va fi bine. Dar soarta si-a spus iar cuvantul, pierzand si aceasta sarcina. Am mai pierdut cateva sarcini mai mici la 1 luna, 2 luni, dar nimeni nu reusea sa-mi spuna care era cauza, daca era nevoie de un tratament sau altceva.

Intre timp, ne-am hotarat sa botezam o fetita de la un Centru de Plasament din Bucuresti. Este superba, un ingeras cu ochi albastri, care m-a cucerit din primul momentul in care am luat-o in brate. Am vrut sa facem actele de infiere, dar de la centrele de plasament nu se pot infia copilasii decat in momentul in care ajung in orfelinate. M-am atasat enorm de ea, Nici nu-mi pot inchipui cum iti poti abandona copilul, un inger asa de frumos.

Toate prietenele ma sfatuiau sa renunt la ideea de o noua sarcina, in dorinta de a ma scuti de o eventuala durere. Dar eu si sotul meu iubim atat de mult copiii, astfel incat nu puteam renunta la un copilas al nostru.

In 2009 am ramas iar insarcinata. De la 4 luni n-am mai mers la serviciu si am fost monitorizata in fiecare luna in spital. Pe data de 31.10.2009 am adus-o pe lume pe Maria, o fetita superba, cu ochi albastri si par blond.
Scrisa pe hartie, povestea mea este trista, dar finalul este de departe unul foarte fericit!

Elke Dvornic27 August 2014 18:49

O poveste foarte trista,pana la urma Dumnezeu va daruit un copil,este nascuta in luna in care sa nascut si baiatul meu cel mare,el este pe 18.10.2009, Stiu ce inseamna sa pierzi o sarcina,si eu am trecut prin asa ceva.Va doresc multa fericire alaturi de fetita voastra Maria.